de Adrian Barbu
“Cu Temperamentul te nasti, Caracterul se formeaza”, citeam undeva; “Personalitatea este de patru feluri”.
Informatia circula libera pe net, cu totii am devenit “autori” si “entertainers”. Dezvoltarea personala se face cu citate lacrimogene despre fericire, scrise pe poze cu apusuri de soare, adulate cu Like-uri. Suntem bombardati cu informatii cel putin mediocre si tentati sa credem tot ceea ce ne cade sub ochi.
Deja in urma cu peste 100 de ani, savantii germani observau ca atat temperamentul cat si caracterul nu sunt stabile, ci evolueaza in timp in functie de factorii de mediu. Alti specialisti au afirmat ulterior ca si personalitatea evolueaza, sub aceeasi influenta a mediului inconjurator. Genetica moderna a confirmat in ultimii ani acest lucru. Suntem in continua schimbare, toata viata.
Intr-adevar, exista o dinamica energetica a persoanei la nastere, datorata configuratiei fizice (corporale pe ansamblu si neuronale in special). In baza ei, incepem sa relationam cu lumea. Apoi schimbam macazul.
Recent, neurostiinta, conlucrand cu biologia celulara, au demonstrat ca felul in care noi percepem lumea si modul in care reactionam la ea incepe sa se schimbe dupa nastere si continua sa evolueze datorita a doua influente majore: factorii de mediu si deciziile noastre proprii. Ne schimbam continuu multe dintre perceptiile noastre si in consecinta, modul de a decide si actiona, sub presiunea mediului. Facem asta pentru a ne adapta mai bine la mediu. Hotaram sa actionam cu duritate, pentru a ne apara de un mediu amenintator. Decidem sa actionam cu calm, pentru a ne integra intr-un mediu placut, protector.
Cercetarile din ultima perioada au indicat clar ca factorii din mediu actioneaza in doua moduri esentiale asupra informatiilor genetice cu care pornim in viata: ei pot favoriza activarea unei programari continuta in structura de ADN sau pot modifica la propriu codul genetic, modeland o noua persoana, in timp. Oameni nascuti cu “gena agresivitatii” sau “gena depresiei” (gene care se ocupa de metabolizarea optima a neurotransmitatorilor din creier, in aceste cazuri fiind in stare disfunctionala), au infirmat asteptarile negative cu privire la dezvoltarea lor psihica, atunci cand au fost crescuti in medii pozitive.
Aceste medii bune, placute, favorabile, au “dezactivat” practic codarea eronata din ADN, prin modificari permanente la nivelul receptorilor celulari. Potentialii "agresivi” sau “depresivi” au devenit oameni puternici, relaxati, echilibrati si performanti.
Influenta mediului conteaza, deci atentie in ce mediu alegem sa traim!
Ca leader ai companiilor sau departamentelor, cum alegem sa sprijinim o dezvoltare pozitiva si productiva a resurselor de inteligenta, emotionale si energetice ale oamenilor nostri? Ce fel de mediu (cultura a organizatiei) creem, astfel incat sa generam evolutii individuale pozitive, utile, productive?
Evaluand atent, ce ar stimula mai bine progresul si performanta intr-o companie: “profilarea” indivizilor cu unelte psihometrice pentru selectarea lor pe baza de “portrete” sau folosirea masuratorilor interne pentru a investi apoi in dezvoltarea unei culturi sanatoase si stimulative, sustinuta si printr-un program amplu, continuu, de dezvoltare personala a indivizilor?
Care ar fi primul pas pe care l-am avea de facut, daca am dori sa creem un ecosistem optim in companie, care sa permita o evolutie optima (chiar genetica!) a celor mai importante resurse ale ei, oamenii?
Exista azi unelte care ne permit sa masuram précis aspecte ale culturii organizationale si ale evolutiei oamenilor in contextul organizational. In baza rezultatelor, se pot crea programe care sa genereze un puls vital puternic, necesar cresterii sanatoase a afacerii, pe termen lung.
In egala masura cu manualele de inteligenta emotionala, genetica moderna ne invata ca in afaceri, cea mai buna investitie a timpului si banilor ar fi pentru crearea unui mediu favorabil, “anti-oxidant”, care sa stimuleze si sprijine evolutia angajatilor, ca oameni impliniti si performanti.
Commentaires